Despre iubire

Observ din ce in ce mai des tendinta de a ne plange. De lipsa timpului, de neajunsuri (materiale sau nu), de copiii din ziua de azi, de violenta din lume si alte subiecte asemanatoare, dar mai ales de lipsa de intelegere a persoanei de langa noi.

Punem toata responsabilitatea fericirii noastre pe umerii ei, mai ales daca “a-ndraznit” sa ne greseasca cu ceva (acum o luna, 1 an, 10 ani, 100 de ani 🙂 ). O tocam marunt marunt si absolut nimic din ceea ce face nu ne mai convine. Suntem atat de obisnuiti sa ne cautam fericirea in afara noastra incat nu mai vedem ca si noi raspundem defapt cu aceeasi moneda: taraboi, cearta, invinuire, cuvinte de ocara, resentimente. 

Ce-ar fi totusi daca ne-am opri pentru o clipa si am lasa iubirea (fata de noi) sa ne conduca si nu frica de a pierde puterea obtinuta cu atata truda (prin “truda” inteleg cearta, invinuire, pedeapsa)? Sa ne oprim o clipa si sa ne uitam la celalalt. Sa vedem ce incearca sa ne transmita. Sa-l ascultam, nu doar sa-l auzim. Sa deschidem portita care tinea inchis fluxul de comunicare. Pentru ca odata ce am apasat pe clanta, incepem sa vedem lumina (nu de la capatul tunelului, ci emanata de celalalt. Lumina pe care am fost prea ocupati cu nemultumirile noastre ca s-o mai putem vedea).

Atunci ne vom da seama ca persoana de care ne-am indragostit este tot acolo, doar ca am impovarat-o cu responsabilitatea fericirii noastre si nu se mai vede de sub mormanul de papornite pe care i le-am tot pus in spate (si care au fost acceptate. Dar asta este alta discutie). Ea tot incerca sa ne vorbeasca, dar vocea ii suna altfel din cauza greutatii de pe umeri si nu mai intelegeam nimic.

Acum, ca am vazut reala problema, putem incepe sa dam jos boccelutele pe care i le-am plasat pe umeri cu atata sarguinta. Mai o vorba buna, mai o incurajare venita din suflet, o ureche pregatita sa asculte in loc de o gura gata sa urle, un zambet de “buna dimineata” in loc de o grimasa de “iar n-ai dus gunoiul!” si, incet incet, bagajul devine din ce in ce mai usor pana dispare. Si atunci, in sfarsit, incepe adevarata comunicare. Intre doua fiinte umane, nu intre bagajele lor.
Concluzia la care am ajuns eu: iubirea in general (si in cuplu in particular) nu este despre celalalt. Este despre tine. Atat.

Zi cu soare in inima si zambet in priviri sa avem! 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s