Ganduri prizoniere

Unul din cele mai mari impedimente ale noastre este faptul ca nu ne lasam gandurile sa se… gandeasca. Cum vine unu’ care nu corespunde listei noastre de valori, il “certam”, il pedepsim, il punem la colt. Si, cu timpul, construim o-nchisoare de ganduri pe care o caram dupa noi, avand impresia ca TREBUIE sa facem asta si ca, daca nu le tinem bine incuiate, se dezlantuie iadul pe pamant (adica devenim cine stie ce monstri pe care nu-i vrea nimeni in preajma si vom ramane singuri, abandonati si respinsi). Aceste ganduri sunt cele pe care nu indraznim sa le gandim, de genul: “sunt indragostit de sotia prietenului meu cel mai bun”; “as jefui-o pe vecina de la 2. Ea si asa e batrana si nu mai are nevoie de bani”; “sunt homosexual”; “imi vine sa o bat pe profesoara de mate”, “manipulez oamenii”; “ii pun o perna pe fata copilului daca nu se opreste din plans”, etc. Fiecare cu setul lui de ganduri, in functie de educatie, mediul social, mostenire, valori, etc.

Apoi, mai sunt gandurile de tip “gardian”: cele care le pazesc pe celelalte. Gandurile pe care le mentinem si carora le dam atentie sunt cele care ne spun ca nu meritam sau ca tre’ sa fim pedepsiti pentru gandurile pe care le avem. Si uite-asa ne-am creat inchisoarea perfecta. 🙂

Dar, cu timpul, incepem sa credem ca “o luam razna”, intram in depresie, ne indreptam spre diverse vicii care sa ne tina cat mai departe de noi (sex, droguri, alcool, etc.) sau alte variatiuni pe aceeasi tema. Poate ca asta este momentul, pentru unii dintre noi, in care incepem sa lucram cu noi, sa ne uitam in noi si dam drumul, timid, cate unui gand o data. Ne este frica de ceea ce ar putea produce, asa ca il urmarim, il observam… cu teama, ca nu cumva sa recidiveze si sa fim nevoiti sa-l bagam iar la inchisoare. Sau, mai rau, sa-l observe si altcineva inainte sa-l bagam repede de zdup! Atunci chiar ca suntem in pericol de a ne darama castelul de nisip pe care l-am construit in societate!

Dar, cu timpul, dupa ce exersam putin cu scosul si bagatul gandurilor in inchisoare, ceva minunat se intampla: ne dam seama ca noi nu suntem gandurile noastre! Ne dam seama ca ele sunt doar acumulari automate de energie, un fel de AI (artificial intelligence). Care nu se poate materializa decat cu ajutorul nostru: prin atentia noastra, indiferent de forma ei de manifestare (repulsie, furie, frica, renegare, etc.).

Atata timp cat doar il observam, fara pic de atasament (adica atentie), dintr-un spatiu al inimii, acumularea respectiva / gandul, se va disipa, pentru ca n-are din ce trai, n-are cu ce sa se hraneasca.

Cu cat mai putine ganduri prizoniere avem, cu atat mai liberi suntem in viata de zi cu zi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s