De ce inselam?

Nimeni nu insala pentru sex sau ca nu este satisfacut de partener din punct de vedere sexual. Inselam pentru ca nu mai gasim conexiunea; in primul rand cu noi si, in al doilea rand, cu partenerul nostru. Dar aceasta conexiune, paradoxal, nu este in sex, ci in comunicare (verbala si non verbala).

Eu, personal, am folosit sexul de cele mai multe ori ca modalitate de a iesi dintr-o relatie in care nu mai vroiam sa stau, dar mi-era prea frica sa spun asta. Asa ca faceam in asa fel incat sa zica persoana respectiva ca nu mai vrea sa fie cu mine, decat sa-mi asum responsabilitatea propriilor sentimente.

Decat sa comunic, mai bine faceam o boacana care sa-l determine sa nu ma mai iubeasca (si aici am un program din copilarie, poate o sa scriu despre el la un moment dat.) Sau, mai bine zis, sa nu ma mai vreai in viata lui doar daca ma iubeste.

Pentru mine, cand iubesti, iubesti. Indiferent de ce face sau nu face, de ce zice sau nu zice celalalt. Ca nu-l iubesti din nevoia ta ca el sa fie conform imaginii tale mentale despre el – asta se cheama compensare, sau nevoie, sau iubire conditionata. Il iubesti pentru ceea ce este el, dincolo de toate aceste programe si conditionari – asta este iubirea neconditionata. Cel mai adesea o simtim legat de copii, dar si acolo este distorsionata uneori. Acceptarea totala a celeilalte persoane, cu tot cu dualitatea din interiorul ei. Dar nu putem face asta daca nu ne acceptam si nu ne iubim pe noi insine mai intai. Cu partile luminoase si cu cele intunecate.

Evitarea responsabilitatii propriilor actiuni/ganduri/emotii/sentimente a fost (si inca mai este) una din activitatile la care ma pricep cel mai bine: white lies. Adica jumatati de adevar sau folosirea cuvintelor “poate“, “cred ca vreau…“, “nu stiu“, “sa vad daca…“; evitarea unui raspuns concret (da/nu); evitarea partilor pe care nu vrem sa le spunem care, in mintea noastra, nu ne fac mincinosi (ceva pentru care am fost domesticiti de mici ca este pacat si trebuie sa fim pedepsiti). Bullshit! Fuck the programming! Orice minciuna are in spate o nevoie: nevoia de protectie, de afectiune, de iubire, de acceptare, de incluziune. Toate conceptele care divizeaza (bine si rau), adica toate conceptele, ne tin prizonierii propriei perceptii asupra realitatii, vazand doar ceea ce vrem sa vedem (prin intermediul programarilor, ranilor si fricilor noastre) si nu adevarul. Vedem distorsionat, nu vedem ceea ce este in fata noastra. Si, cum bine a spus Micul Print: numai cu inima poti vedea limpede; esenta este invizibila ochiului. (Adoooor povestile. Pentru ca este nevoie de o inima pura, de copil, ca sa scrii o poveste si ca sa te poti bucura sincer de ea.)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s