De ce acest blog?

Pentru ca aveam nevoie de un spatiu unde sa imi ordonez toate gandurile, experientele, trairile si, de ce nu, revelatiile. Pana acum le scriam in notes, pe telefon. Dar pierderea recenta a telefonului m-a facut sa inteleg importanta unui jurnal la care poti avea acces oricand. Initial nu am vrut sa scriu nimic din… rusine. Rusinea de a fi judecata, rusinea de a nu avea veleitati de scriitor, rusinea de a ma confrunta cu toate trairile interioare, rusinea de a nu fi suficient de buna, rusinea de a nu ma ridica la nivelul asteparilor si alte rusini mai mici sau mai mari.

Sunt momente (in special in avion) cand trec in revista notitele de pe telefon si am surpriza ca am uitat foarte multe realizari pe care le-am facut de-a lungul timpului si am revenit la vechile obiceiuri, ca si cum acea experienta (sau revelatie) nici nu ar fi avut loc vreodata. Cu timpul am si inteles de ce: pentru ca mintea are tendinta de a uita ceea ce este nou si ceea ce o scoate din tiparele ei obisnuite. Asa ca nu este suficient sa avem o revelatie; trebuie sa o si mentinem in constient si sa lucram activ cu ea, daca vrem intr-adevar sa cream noi retele neuronale (sau, mai pe romaneste spus, o alta realitate).

 

In ultimul timp am ajuns sa cunosc oameni absolut minunati, sa citesc carti extraordinare, sa invat o multime de lucruri noi  si sa am parte de experiente unice (momente in care nu stiam daca voi reusi sa ma mai ridic vreodata din abisul depresiei; momente de pace interioara absolut sublime; momente de furie si ura de care nu ma credeam capabila; momente de fericire pura; momente de conexiune cu toti si cu toate; comente de deconectare crunta; si tot felul de alte momente) si, cumva, simt ca acest amalgam interior vrea sa iasa afara. Asa a luat nastere acest blog.

Sa privim ziua de azi prin ochii inimii!

Advertisements